„Nu am dat niciodată termene pentru schimbarea unui Guvern, pentru că schimbarea unui Guvern nu poți decât să o faci pe cale constituțională și sunt doar trei variante: prin alegeri anticipate, așa cum ne-am dorit, dar lucrul ăsta e imposibil în România postdecembristă, s-ar fi putut schimba dacă Victor Ponta ar fi înțeles din înfrângerea usturătoare pe care a luat-o, în 16 noiembrie, și nu îl văd pe Victor Ponta să își dea demisia, în niciun fel, și mai e moțiunea de cenzură, pe care am promis că o vom depune în luna iunie”, a declarat Vasile Blaga, la emisiunea Adevărul Live.
Întrebat ce șanse are această moțiune să treacă în Parlament, Vasile Blaga a spus: „Gândim o temă care a fost pe agenda cetățenilor și care va fi nerefuzat, indiferent din care zonă politică ești”.
El a adăugat că în februarie credea că toată lumea s-a săturat de Ponta, inclusiv partenerii săi tradiționali. „Sper foarte mult să se întâmple lucrul ăsta. Uitați-vă cum guvernează: ‘după noi, potopul’. Uitați-vă numai la măsurile pe care le-a luat. Noi, în programul de guvernare, am precizat foarte clar: sigur că militam pentru reducerea poverii fiscale, dar în permanență am spus ‘toate aceste lucruri trebuie pregatite’. Trebuia să fie făcut un studiu de impact, în ceea ce privește reducerea fiscalității, așa cum o percepe Victor Ponta”, a mai spus Blaga.
În acest context, Blaga a subliniat că PNL alege venirea cât mai rapidă la guvernare și că luni va reîncepe discuțiile cu UNPR, pentru a crea acea ‘masa critica’ prin care să ajungă la guvernare.
El a vorbit și despre „spectacolul cătușelor”: „Nu cred că face foarte mult bine. Cred că pot să-și îndeplinească sarcinile, fără acest spectacol. Dacă aceste sunt procedurile Ministerului de Interne… Ministrul de Interne poate să rezolve această problemă. A venit CSM și a spus că nu este bine, a spus și președintele, și DNA a spus că acestea sunt procedurile”.